Selecţionata Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, marţi seara, după ce a învins reprezentativa Columbiei cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, 1-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, pe stadionul Spartak din Moscova, în ultimul meci din optimile de finală.
Anglia a reuşit să ajungă în sferturile Cupei Mondiale pentru prima oară după 2006 şi totodată să câştige prima oară la loviturile de departajare, după ce a eşuat de trei ori în competiţie. În sferturi, Anglia va înfrunta Suedia, care a întrecut Elveţia în optimi.
Echipa Albionului a deschis scorul prin Harry Kane (57 – penalty), dar ”Los Cafeteros” au reuşit să trimită meciul în prelungiri prin golul înscris de Yerry Mina (90+3).
Meciul a fost unul lipsit de spectaculozitate, fragmentat, tensionat, cele două echipe fiind mai preocupate să distrugă construcţia adversarei, decât să creeze faze periculoase. În aceste condiţii, în care nimeni nu şi-a asumat riscuri, ocaziile de gol au fost destul de puţine, scrie Agerpres.
În min. 90+3, Uribe a expediat un şut de la distanţă, dar Pickford a deturnat în corner. La lovitura de colţ, executată de Cuadrado, Mina a marcat cu capul, cu toată opoziţia lui Trippier, aflat pe linia porţii.
Cele două formaţii s-au mai confruntat de cinci ori, Anglia având trei victorii, iar două meciuri s-au încheiat la egalitate. Singurul meci oficial a avut loc la CM 1998, când reprezentativa Albionului s-a impus cu 2-0. În cea mai recentă confruntare, în 2005, Anglia a învins în 2005 cu 3-2.
Au executat în ordine loviturile de departajare: Radamel Falcao 1-0 (gol), Harry Kane 1-1 (gol), Juan Guillermo Cuadrado 2-1 (gol), Marcus Rashford 2-2 (gol), Luis Muriel 3-2 (gol), Jordan Henderson 3-2 (ratare – apără David Ospina), Mateus Uribe 3-2 (ratare – bară), Kieran Trippier 3-3 (gol), Carlos Bacca 3-3 (ratare – apără Jordan Pickford), Eric Dier 3-4 (gol).
Au evoluat echipele:
Columbia: 1. David Ospina – 4. Santiago Arias (2. Cristian Zapata, 116), 13. Yerry Mina, 23. Davinson Sanchez, 17. Johan Mojica – 5. Wilmar Barrios, 6. Carlos Sanchez (15. Mateus Uribe, 79), 16. Jefferson Lerma (7. Carlos Bacca, 61) – 11. Juan Guillermo Cuadrado, 20. Juan Quintero (14. Luis Muriel, 88) – 9. Radamel Falcao (căpitan). Selecţioner: Jose Pekerman.
Anglia: 1. Jordan Pickford – 2. Kyle Walker (19. Marcus Rashford, 113), 5. John Stones, 6. Harry Maguire – 12. Kieran Trippier, 20. Dele Alli (4. Eric Dier, 81), 8. Jordan Henderson, 7. Jesse Lingard, 18. Ashley Young (3. Danny Rose, 102) – 10. Raheem Sterling (11. Jamie Vardy, 88), 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.