Acasă Fotbal Alexa a sunat adunarea, 26 de jucători la primul antrenament al lui FC Brașov

Alexa a sunat adunarea, 26 de jucători la primul antrenament al lui FC Brașov

0
Alexa a sunat adunarea, 26 de jucători la primul antrenament al lui FC Brașov

Lotul lui FC Braşov s-a reunit, luni, pentru a pregăti sezonul competiţional 2023 / 2024. Primul antrenament a avut loc la Complexul Sportiv Braşovia, iar antrenorul Dan Alexa a avut la dispoziţie 26 de jucători, dintre care patru tineri de la centrul de copii şi juniori al clubului. Aceștia sunt Alexandru Toderascu şi Alex Mitroi (reveniţi după împrumutul de la Olimpic Cetate Râşnov), Ștefan Tufă, Sebastian Racz (promovaţi de la formațiile de juniori). În probe se află și tânărul Tudor Man, fost junior la CFR Cluj, care în ultimul sezon a evoluat pentru CSC 1599 Șelimbăr și pentru SCM Zalău.De asemenea, se va prezenta la antrenamente și Marco Popescu, tot de la echipele de juniori ale clubului, dar deocamdată a fost învoit pentru examenele de Evaluare Națională.

„Ca la fiecare început, cu speranță, cu motivație, am avut o vacanță destul de lungă. Important este să ne organizăm din toate punctele de vedere. Ca să putem face transferuri. Esențial este ca jucătorii să fie sănătoși. Să ne reintrăm în programul de antrenament. Să ducem echipa la un nivel bun. Pe Izata l-am învoit, a avut unele probleme personale. Angelov este aici, sper să continue la noi, dar nu știm sigur ce se va întâmpla. Este golgeterul ligii secunde și are oferte. A fost greu că am avut acea interdicție la transferuri. Discuția este simplă. Toți cei implicați trebuie să înțeleagă că dacă vor cu adevărat promovarea la FC Brașov trebuie să ajute echipa. Avem un grup de 14-15 jucători, deja avem omogenitate. Dar mai avem nevoie de 3-4 transferuri. Să avem liniște în acest început de campionat. Să avem finanțare pentru lunile iulie-august, ceea ce nu am avut anul trecut. Am fost foarte uniți sezonul trecut şi am terminat campionatul arătând ca o echipă care se poate bate pentru promovare. Dar avem nevoie de susținere totală. Lucrurile să fie diferite. Eu îmi doresc foarte mult să rămân aici. M-am atașat de Brașov și de locurile de aici. Sunt respectat și asta contează mult pentru mine”, a spus Dan Alexa, antrenorul lui FC Braşov, la primul antrenament după vacanța de vară.

  • Lotul prezent la reunire
  • Portari: Sebastian Micu, Daniel Mutu
  • Fundași: Tomislav Sorsa, Andrei Lascu, Marius Burlacu, Sergiu Pîrvulescu, Ivan Fustar, Andrei Vasu, Bradley Diallo, Andrei Marc, Tudor Oltean, Daniel Dumbravă, Alex Mitroi.
  • Mijlocași: Rareș Lazăr, Alexandru Saim Tudor, Vasile Constantin, Robert Boboc, Alexandru Toderascu, Tudor Man.
  • Atacanți: Milcho Angelov, Ştefan Blănaru, Dan Spătaru, Eduard Lambrinoc, Adi Chică-Roșă, Marco Popescu, Sebastian Racz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.