Emil Săndoi, selecționerul naționalei U21 a României, este încrezător în privința șanselor „tricolorilor” de a depăși faza grupelor.
România U21 le are adversare în grupa B de la Campionatul European pe Spania U21, Croația U21 și Ucraina U21. Debutul naționalei pregătite de Emil Săndoi este miercuri, 21 iunie, de la ora 21:45, în fața reprezentativei iberice. Partida se joacă pe arena din Ghencea.
Emil Săndoi: „E un moment important”
„Aștept cu nerăbdare să înceapă competiția cu meciul de mâine, cred că și băieții sunt în asentimentul meu. Cred că am mai reglat unele probleme pe care le-am avut în jocurile amicale pe care le-am disputat până în acest moment. E un moment deosebit de important individual și pentru fiecare dintre noi, din punct de vedere colectiv.
Știm că mâine întâlnim un adversar cât se poate de titrat, cu jucători valoroși în componență, dar am încredere în băieții noștri, s-au pregătit foarte bine și sper ca mâine să avem parte de un stadion plin.
Știm că suporterii sunt de fiecare dată la înălțime și sunt convins că se va întâmpla asta și mâine, sper să avem parte de un debut bun”, a spus Emil Săndoi.
Programul grupei B de la EURO 2023:
- Etapa 1 (21 iunie 2023):
România – Spania (Stadionul Steaua, București) – ora 21:45
Ucraina – Croația (Stadionul Giulești, București) – ora 19:00 - Etapa 2 (24 iunie 2023):
România – Ucraina (Stadionul Steaua, București) – ora 19:00
Spania – Croația (Stadionul Giulești, București) – ora 21:45 - Etapa 3 (27 iunie 2023):
Croația – România (Stadionul Steaua, București) – ora 21:45
Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București) – ora 21:45