FC Brașov a avut o prestaţie bună în „triunghiularul” pe care l-a găzduit la baza Campo Verde, din Ghimbav. Braşovenii au terminat la egalitate partidele cu Farul Constanţa, scor 1-1 și cu Politehnica Iaşi, scor 0-0. Ambele meciuri au avut doar câte o repriză de 45 de minute.
În jocul contra campioanei Superligii, „galben-negrii” s-au văzut conduși după eurogolul marcat de Darius Grosu (28), dar Vasile Constantin a egalat după doar un minut, cu un şut puternic la rădăcina barei. Trupa lui a mai avut câteva ocazii, prin Lazăr, care a lovit bara, Blănaru, din poziție singur cu portarul şi același Vasile Constantin cu un şut din afara careului.
Meciul cu „Poli” Iaşi a fost unul mai închis, fără mai ocazii de poartă, în care s-a văzut că ambele echipe deja erau obosite. O singură fază notabilă a fost, a moldovenilor, la care s-a remarcat portarul Mutu, care a scos trei mingi la aceeaşi fază.
„Am avut câteva zile intense de pregătire şi s-a simțit oboseala în meciul al doilea. Am avut atitudine, în meciul cu Farul, pe lângă egalul în sine, am avut şi multe situații. Sunt teste utile, în care am arătat bine. Vom începe să ne regândim pregătirea. Am ținut cont de ziua de astăzi. A fost una grea pentru jucătorii noştri. Intrăm în linie dreaptă pentru sezonul viitor. Mă bucură foarte mult că s-a rezolvat şi cu transferurile şi cu bugetul. Avem nevoie de bani pentru a achiziționa jucători. Important e să avem o echipă bună la începutul campionatului. Acum ține doar de noi, odată cu deblocarea bugetului. Bani sunt, trebuie să ne mişcăm rapid. Sunt încrezător că putem să-i aducem. Vreau 3-4 titulari, fotbalişti pe care deja îi cunosc bine, nu să vină în probe. Jucători care să aducă un plus valoare. Se vede că suntem o echipă mai omogenă, a trecut un an peste noi şi se leagă deja automatismele. Angelov a plecat. Am avut o discuție cu el, noi ne-am dorit să-l păstrăm, dar nu se mai poate. El vrea să plece. Ne-a ajutat foarte mult. Mai este şi Tudor Saim, care va pleca. Asta este, vom încerca să-i înlocuim cu succes. Mi-a plăcut şi fundaşul stânga de la Bistrița. Avem mare încredere şi în Dan Spătaru, l-am responsabilizat şi cu banderola. Este un tânăr de mare perspectivă. Mă bucur că rămâne la noi. Ne va fi de mare ajutor sezonul acesta pentru îndeplinirea obiectivului”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.
În cel de-a treilea meci al „triunghiularul”, Farul Constanţa a trecut cu scorul de 1-0 de Politehnica Iaşi.