La trialul organizat la baza ProRapid, Nico, Sapunaru si Marian Rada au supravegheat actiunea din tribuna, Moraru fiind decis sa-l numeasca principal pe Mihai Ianovschi, antrenorul secund din sezonul trecut.

Mihai Ianovschi : „Orice antrenor își dorește să antreneze Rapidul. Am venit deja de un an de zile la Rapid și mă simt pregătit să antrenez Rapidul, dar asta nu depinde numai de mine. Încercăm să găsim cât mai mulți jucători tineri, care nu numai să facă obiectul echipei mari, echipei de liga a 2-a, care are ca obiectiv clar promovarea!”

Printre jucătorii testaţi de Rapid se numără şi fostul portar al lui Dinamo, Cătălin Samoilă (25 de ani). În plus, deşi a anunţat că vrea să se retragă, Daniel Pancu ar putea ajuta Rapidul şi sezonul următor. Același Mihai Ianovschi a adăugat:

„Am vorbit cu Daniel, inclusiv perioada în care am fost în concediu. El și-a expus un punct de vedere după meciul de la Cluj, când a avut acea eliminare și a terminat sezonul. Și-a exprimat punctul de vedere să se oprească, dar eu am alt punct de vedere”.

Rapid se va reuni în vederea noului sezon pe data de 14 iulie. Cu această ocazie, vor fi prezentate şi noile achiziţii, cu care giuleştenii speră să revină imediat în Liga 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.