Prima mansa a turului 3 preliminar Champions League, i-a gasit pe campionii Serbiei la egalitate 1-1 cu campionii Romaniei, intr-un meci care ar fi putut fi decis chiar spre finalul partidei ori de Brasanac ori de Hamroun.
Stelistii au suferit din nou, apararea a fost destul de balbaita, faza de constructie greoaie iar atmosfera de pe stadion sumbra ca la meciul Trencin.
PARTIZAN: Z. Zivkovic – Vulicevic, Balazic, Fabricio, N. Petrovic – Brasanac, Jevtovic, Babovic – Oumaru (Ninkovic 70), Bojinov (Saponjic 20), A. Zivkovic
”Nu sunt neapărat supărat, important e că am marcat şi că păstrăm în continuare şanse de calificare la Belgrad. Cea mai importantă era victoria, dar după prima repriză s-au schimbat datele şi trebuia să revenim pe tabelă.
Era foarte frumos să jucăm pe un stadion plin, pe mine mă ajuta. Pe noi ne-a dezavantajat că am jucat fără fani, acolo va fi foarte frumos. Nu mai aveam nimic de pierdut pe final, a trebuit să forţăm şi să jucăm cu două vârfuri de careu. Era singura soluţie.
Ne gândim că putem să pierdem calificarea, dar suntem optimişti. Din punctul nostru de vedere nu ar fi un dezastru, dar important este să îi recuperez pe jucători din punct de vedere fizic. Este important ca jucătorii să înţeleagă ce le cerem, au înţeles în repriza a doua.
Aveam un plus, ştiam că e cald şi trebuia să profităm de asta. În acest moment nu avem nimic de pierdut, mergem să câştigăm. Era mai greu dacă se termina 0-1. Este evident în acest moment că Partizan pleacă favorită, deoarece un rezultat de 0-0 i-ar califica, dar la fel de adevărat este că un rezultat de 2-2 ne-ar califica pe noi.
Eu cred totuşi că putem câştiga în retur. Suntem încrezători după partida din această seară şi cred că ne vom califica” a declarat Mirel Radoi la finalul meciului