Romania isi joaca cartea pentru calificare in aceasta seara de la 21:45, impotriva Greciei pe National Arena. Calculele sunt simple, o victorie a nationalei contra Greciei care sunt ca si eliminati, plus un egal intre Irlanda de Nord si Ungaria, ne ridica pe primul loc, fiind ca si calificati.
Dupa un meci, pe care l-am dominat, insa steril in Ungaria, selectionerul Anghel Iordanescu este de parere ca tot apararea este cheia meciului, chiar si impotriva ultimei clasate din grupa, Grecia care n-are nicio victorie si pe care o vede si favorita.
„Am mai spus-o și repet: întâlnim cel mai valoros adversar din grupă, în ciuda a aceea ce se scrie și ce se spune. Lucrează în favoarea spuselor mele valoarea individuală a jucătorilor greci, cluburile unde activează în Europa și sumele pe care au fost transferați. Să nu uităm că Grecia a fost prezentă la Campionatul Mondial, noi și celelalte echipe din grupă nu am fost. Au vreo 20 de jucători la cluburi de peste hotare, dintre care, dacă nu mă înșel, 15 vin la București. Trebuie să fim concentrați și să nu le oferim cadouri. Cei mai periculoși sunt jucătorii care joacă la echipele mari.” a declarat Anghel Iordanescu la conferinta de presa