Grupările Astra Giurgiu, ASA Târgu Mureş şi CFR Cluj sunt investigate de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, deoarece au încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, urmând a fi depunctate.

Iata ce se arata in comunicatul emis de Federatie: „Administraţia de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunţă că pe rolul Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF se află dosarele unor cluburi care au încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar – Partea a III-a. Pentru o corectă informare a membrilor afiliaţi şi a opiniei publice, Administraţia de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunţă cluburile care au raportat datorii restante, la termenele-limită aplicabile, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 octombrie, către cluburi şi/sau către angajaţi. – Asociaţia Fotbal Club Astra – Asociaţia Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureş; – Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA”.

CFR Cluj a început această ediţie de campionat cu 6 puncte penalizare, din cauza neîndeplinirii unor condiţii din regulamentul de licenţiere.

Ramane de vazut cand vor fi luate aceste masuri si daca ele pot fi atacate in recurs de cluburile in cauza.

Dan Alexandru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.