Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă surprinzător de SCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 22-19 (13-9), marţi, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, într-o partidă din etapa a 5-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Portăriţele oaspetelor, Yuliya Dumanska şi Diana Ciucă (18 ani), au fost printre cele mai bune jucătoare de pe teren, Ciucă reuşind să apere nu mai puţin de cinci aruncări de la 7 metri (două în faţa Cristinei Neagu, două în faţa Amandei Kurtovic şi unul în faţa muntenegrencei Jovanka Radicevic).
În partea secundă, oaspetele au mai avut cinci goluri în plus pe tabelă, 15-10, dar CSM Bucureşti a redus ecartul la doar două goluri, 14-16 şi 16-18, însă a pierdut cu 19-22.
Pentru ”tigroaice” au marcat Jovanka Radicevic 6 goluri, Amanda Kurtovic 3, Barbara Lazovic 2, Bianca Bazaliu 2, Cristina Neagu 2, Elizabeth Omoregie 1, Majda Mehmedovic 1, Dragana Cvijic 1, Oana Manea 1. Golurile echipei vâlcene au fost reuşite de Irina Glibko 9, Natalia Vasilevskaia 2, Raluca Băcăoanu 2, Marija Petrovic 2 etc.
CSMB debuta vineri cu o victorie în noul sezon al Ligii Campionilor, 36-31 (18-13) echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, la Bucureşti.
SCM Râmnicu Vâlcea, finalistă a Cupei României în sezonul trecut (învinsă în finală de CSMB), este singura echipă cu maximum de puncte după cinci etape în Liga Naţională.
SCM Râmnicu Vâlcea (15 puncte) este urmată de CS Măgura Cisnădie, 13 puncte, CSM Bucureşti, 12 puncte etc.
Foto: sportpictures.eu