După partida cu Măgura Cisnădie, programată pentru data de 4 august, HCM Rm. Vâlcea va participa la mai multe turnee de pregătire. Primul va avea loc la Cluj-Napoca, pe 7 şi 8 august. De la poalele Feleacului, „municipalele” se vor deplasa la poalele Tâmpei. Pe 14 şi 15 august îşi vor măsura forţele cu echipele invitate să ia parte la turneul de la Braşov. La revenirea de la această competiţie, vor continua programul obişnuit până pe 22 august, când vor pleca spre Sebeş. HCM şi-a anunţat prezenţa şi la turneul pe care nou-promovata îl va organiza pe 22 şi 23 august.
Meciurile din cadrul acestui turneu vor fi ultimele cu caracter amical, înainte de startul sezonului. Şase zile mai târziu, echipa de handbal vâlceană debutează în noul campionat al Ligii Naţionale. Pe 29 august, de la ora 17.00, noul antrenor, Constantin Ştefan, împreună cu jucătoarele aduse şi care vor mai completa lotului HCM-ului, vor debuta în Sala Sporturilor „Traian”, în faţa propriilor suporteri, într-o partidă cu Corona Braşov. Cum am mai amintit, programul prezentat poate suferi modificări. Oficialii HCM-ului vor avea grijă să-i anunţe pe cei interesaţi în cazul în care vor apărea noutăţi.
sursa text: www.arenavalceana.ro