In etapa secunda a Ligii Nationale de Handbal Feminin, campioanele tarii au invins 36-25 o nou-promovata, HC Alba Sebes, echipa revenita pe prima scena a handbalului feminin dupa 10 ani.
Evident ca CSM-ul nu a avut nicio emotie, Mette Klit avand posibilitatea sa ruleze tot lotul la acest meci. Alba Sebes a reusit sa tina pasul pana la 5-6 cand se afla la un punct in spatele campioanei, insa pana la pauza scorul a devenit 19-13.
Pe langa victoria incontestabila, tigroaicele au facut si spectacol, reusind goluri care au rupt aplauzele spectatorilor. Principalele marcatoare au fost Bella Gullden, Carmen Martin si Maria Fisker, toate cu cate 6 goluri.
Pentru CSM Bucuresti urmeaza intalnirea cu cea de-a treia nou-promovata, Rapid USR Metrou Bucuresti, sambata de la 13.30, in sala Rapid.