Dinamo București a cucerit al 5-lea titlu consecutiv la handbal masculin. „Dulăii” au primit medaliile marți, la finalul victoriei cu marea rivală Steaua, scor 27-24.

Dinamo continuă să domine handbalul masculin din România. Campioni deja cu două etape înainte de finalul sezonului, bucureștenii și-a respectat statutul și au încheiat cu o victorie, chiar împotriva celor de la Steaua. „Militarii” au făcut tot posibilul să le strice petrecerea și au ținut aproape, au egalat la jumătatea reprizei secunde, dar s-au recunoscut învinși pe final. Dinamo a sărbătorit astfel titlul cu numărul 17 din palmares, la finalul unui sezon în care a comis doar doi pași greșiți.

Dinamoviștii așteaptă acum cu sufletul la gură o decizie din partea EHF. Ei speră să primească o invitație în grupele următoarei ediții din Liga Campionilor.

Dinamo, Turda și Constanța, podiumul Ligii Naționale

Potaissa Turda a încheiat sezonul pe locul secund, cea mai bună performanță din istoria clubului. Podiumul a fost completat de Dobrogea Sud Constanța. Din prima ligă au retrogradat CSM Făgăraș, CSM Reșița și Botoșani, iar CSM Bacău și CSU Suceava vor susține un baraj pentru rămânerea în primul eșalon al handbalului masculin. Dunărea Călărași s-a retras în timoul sezonului.

Clasamentul final al sezonului 2020/2021

FOTO: Flahscore
FOTO: Flahscore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.